Biserica Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Iaşi, în straie de sărbătoare

Arhiepiscopia Iașilor Ianuarie 17, 2020   Autor: Constantin Ciofu

În această seară se va oficia slujba Vecerniei unită cu Litia, iar mâine dimineaţă se va săvârşi slujba Utreniei, urmată de Acatistul Sfinţilor Atanasie şi Chiril şi de Sfânta Liturghie. La final, se va sluji Parastasul pentru doamnele care au făcut parte din Societatea Ortodoxă a Femeilor Române (SOFR) şi pentru cei adormiţi. În amfiteatrul Spitalului de Pneumoftiziologie, de la ora 12:30, în cadrul Zilei Pneumologului, vor fi pomeniţi angajaţii instituţiei trecuţi la Domnul şi se va oficia o slujbă de binecuvântare personalului şi a pacienţilor. „Ne vom ruga pentru angajaţii instituţiei mutaţi la Domnul. De asemenea, vom mulţumi lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra celor ce lucrează în spital şi pentru foştii angajaţi ieşiţi la pensie”, a menţionat părintele Dumitru Păduraru, preot misionar de caritate la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Iaşi. Bolnavii din spital, dar şi cei ce vor participa la sfintele slujbe vor primi un dar constând în alimente. Amintim că Biserica „Sfinții Atanasie și Chiril” din Iași este monument istoric şi se află în prezent într-un amplu proces de consolidare și de restaurare.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri